N-am avut niciodată o încredere deosebită în poliţia noastră, nici înainte de 1989, când se numea miliţie, nici după mişcarea din decembrie 1989 (nu prea-mi vine la îndemână termenul Revoluţie). De ce? Pentru că atunci reprezentau, fără doar şi poate, o unealtă foarte „iubită” a regimului socialist, nu prea treceau prin filtrul gândirii proprii (ce pretenţii absurde aveam şi noi!) situaţiile întâlnite. Şi erau şi violenţi, c-aşa le permitea legea/partidul/regimul, nu contează ordinea.
joi, 10 martie 2011
marți, 1 martie 2011
De Mărţişor
Cu fiecare an ce trece îmi dau seama că sunt dator. Dator faţă de cea care-mi este întotdeauna aproape, prietena mea cea mai bună, doamna inimii mele. Ea este mereu punctul meu de plecare, dar şi cel de sosire, este portul în care ancorez mereu, indiferent de starea vremii. Mă aşteaptă cu drag, se îngrijorează când întârzii, mă ţine de vorbă când conduc sute de kilometri şi o sun să-i spun că mă ia oboseala (chiar dacă are altceva mai urgent de făcut, stă cu mine în telefon, ca să nu păţesc nimic)... o simt întotdeauna alături. Mi-e bine să ştiu că mă aşteaptă c-un ceai fierbinte când frigul iernii mă doboară... sau cu o limonadă rece vara, când vipia mă topeşte din picioare... când plec dimineaţa devreme la serviciu şi când vin seara târziu... mereu e-acolo. Şi-aş vrea să-i fiu şi eu la fel de-aproape mereu, şi când e soare, şi când e înnorat... şi când plânge, şi când râde... şi când are chef şi când n-are... şi când mi-e bine, şi când mi-e rău... şi... aş putea continua aşa la nesfârşit.
Sunt dator. Pentru că am impresia, ştiu de fapt, că ea îmi dă tot timpul mai mult. Sunt dator pentru că eu sunt mai egoist, nu-s aşa generos. De ce? Scuza cea mai la îndemână - aşa e firea noastră, a bărbaţilor. Sau poate numai a mea... de ce mă ascund în spatele mulţimii?!
Încerc să mă corectez, să fiu mai bun, dar nu ştiu dacă-mi iese. Mi-e teamă s-o întreb. Încerc în continuare. Se poate cu o floare şi c-un mărţişor, iubita mea? Încerc...
01.03.2011
Dan
Abonați-vă la:
Postări (Atom)