Translate

sâmbătă, 31 decembrie 2011

Gânduri

Un banc fain, auzit la sfârşit de 2010, spunea cam aşa:
- Cum va fi 2011?
- Mai rău ca 2010, dar mult mai bun ca 2012... :)
............................................................................
Vreau să cred acum, la finele lui 2011, că seria asta "impecabilă" se va termina în 2012. M-am săturat s-aştept să fie bine (de ceva ani buni), aşa că nu mai fac planuri pe termen lung. Optimist de felul meu, îmi doresc ca anul ce va' să vină să fie doar o ţâră mai bun ca precedentul - şi asta mi-e de-ajuns.
Pe scurt, anul ce-a trecut a fost borna câtorva premiere interesante, despre unele am vorbit pe-aici, despre altele sper s-avem vreme s-o facem cât de curând. Am nişte datorii de suflet, faţă de mine însumi, să mai spun câteva cuvinte despre câteva locuri minunate prin care am trecut, despre oameni minunaţi cu care m-am întâlnit, despre... multe, aşa că vă invit să mai treceţi. :)
În fapt, cred că asta este una dintre dorinţele mele cele mai puternice pentru 2012: mai mult timp liber - pentru familie, pentru minte, inimă şi suflet. Pentru tot ce ne propunem, dar nu reuşim să atingem, uneori... 
Bineînţeles, cu multă sănătate şi cu multă voie bună, ca să le putem duce pe toate, aşa cum ne sunt date, şi mai bune, şi mai puţin bune.
Lucruri pe care le doresc din suflet acum, la sfârşit de an, şi tuturor prietenilor mei de-aici.

La Mulţi Ani!

31.12.2011
Dan



sâmbătă, 24 decembrie 2011

Sărbători Fericite!

Tuturor celor care au trecut pe-aici de-a lungul anului, fie postând un gând sau fie doar citind părerile autorului acestui blog despre una sau despre alta din lumea asta mare - le urez în această zi specială - Sărbători Fericite! 
Să vă aducă Moşul tot ce vă pofteşte inima şi să petreceţi clipe minunate alături de cei dragi. Să fim sănătoşi cu toţii şi să ne vedem/auzim cu bine.

24.12.2011
Dan