Tânăr vreau mereu să fiu

Chiar dacă nu am avut niciodată look de rocker pur-sânge (plete până la brâu sau vreo chitară atârnată pe spate), simpatiile mele muzicale s-au îndreptat întotdeauna spre promoterii acestui gen.

Monterey, Abrego

După plimbarea la malul Oceanului, care m-a făcut să mă simt la capătul Lumii (chiar eram!) m-am întors repejor către Magic Carpet. A urmat transferul cu un taxi către Hotel Abrego, locul ce a devenit "acasă" pe parcursul celor 4 zile pe care aveam să le petrec în Monterey. Aici am avut, de fapt, rezervarea făcută de partenerii mei de lucru, încă de la începutul discuțiilor; când am cerut referințe despre posibilitățile de cazare existente în oraș, Abrego a fost opțiunea cea mai la îndemână indicată de ei. De ce n-am stat din prima zi aici? Pentru că există anumite practici, bine încetățenite în US, prin care hotelurile încearcă să te ciupească (m-ai corect spus, jupoaie) de niște bani în plus în momentul în care cererea este mult mai mare decât în mod obișnuit. Datorită unor motive ambigui (perioadă de vacanțe?!..) ori din rațiuni al căror sens îmi scapă, în acel week-end, managementul a hotărât să majoreze taxa pentru prima mea noapte, rezervată și confirmată anterior, de la 109 usd la 319 usd!...  

Seaside (East Monterey)

Hotelul Magic Carpet Lodge este situat în Seaside, un orășel ce face parte din Monterey County. Seaside a apărut mai târziu pe hartă, la est de Monterey, de unde și denumirea alternativă sub care a fost cunoscut la începuturi. Dacă nu te uiți pe hartă, nu prea știi când treci dintr-o localitate în alta, nu există demarcație vizibilă între orașe. Ele sunt înșirate ca mărgelele de-a lungul autostrăzii ce urmărește linia de coastă a Californiei de la nord la sud (State Route 1), cunoscută aici, în zona Golfului Monterey, și sub numele de Cabrillio Highway.

Drumul spre US

După obținerea vizei, am intrat în linie dreaptă cu pregătirile de plecare. Dreaptă, dar cam scurtă, având în vedere că mai aveam doar două zile până la momentul respectiv. Pe undeva, grijile mele dinaintea interviului erau legate și de faptul că aveam biletul de avion pregătit, dar nu și viza. Din discuțiile înfiripate la coadă cu alți aplicanți, aflasem că eram printre puținii, dacă nu singurul, care a pus, cumva, căruța înaintea cailor. Niciunul dintre ei nu avea biletul de avion achiziționat, acționând precaut - întâi "green light" pentru intrare în US, abia apoi planuri de călătorie. No, în final, a ieșit bine și pentru mine, n-am a mă plânge.

If you’re going to San Francisco...

... vei avea nevoie de viză, cu siguranță. Chiar dacă acum avem pedigree-ul necesar - suntem membri NATO din 2004 încoace, dezvoltăm parteneriate strategice, trasăm axe mai ceva ca proiectanții de la Boeing, pe rute care mai de care mai fanteziste (București-Londra-Washington?!... dacă privim pe hartă doar în treacăt vom vedea imediat cât de fracturată e axa asta...) - acest lucru nu e suficient pentru a accede mult jinduitul tărâm american fără ausweiss-ul eliberat de Ambasada SUA la București. Care va să zică, monșer, treaba aia zisă de Samson lui Samurache, cu egalitatea care-i doar pentru câini, nu și pentru căței (în celebra fabulă a lui Alexandrescu) este cât se poate de actuală și în zilele noastre. Cu aplicabilitate în atât de multe și varii domenii, că ne-apucă și râsul. Sau plânsul, după caz.