Dor de fotbal / Finala Cupei - De ziua Fiului

Pe vremuri, pot spune că eram un microbist înrăit. Era o pasiune necondiționată pentru fotbal, pentru tot ce ține de fenomen. E drept, fotbalul de-atunci parcă se juca mai frumos. Nu știu câți bani se câștigau, probabil că nu atât de mulți ca acum, dar cred cu tărie că fotbaliștii pe care i-am văzut jucând înainte de '89 erau mult mai profesioniști decât cei din prezent, chiar dacă erau considerați amatori. Și rău nu le-a fost nici atunci, dacă îi mai ascultăm povestind pe cei care au jucat la nivel înalt în Europa în anii '80.

Amintirile mele despre fotbal încep cu meciurile la care ne ducea tata în copilărie, la Petrolul. Înainte ca Steaua și Dinamo să-și împartă "sferele de influență", băieții mai emiteau încă pretenții în fața granzilor bucureșteni. Echipă redutabilă ("Gușă I, Gușă II, un Mocan și restu' oi!" - inventivă galeria dintotdeauna), Petrolul reușea un 2-2 de succes în fața lui Dinamo (cu Balaci și Cămătaru în primul 11), echipă ce avea să evolueze mai apoi în semifinalele Cupei Campionilor, împotriva lui Liverpool. Și, la distanță de numai 7 km de mers pe bicicletă, am prins și câteva derby-uri ale Metalului Plopeni, prin seria I a diviziei B. :)

Am urmărit fenomenul o bună perioadă și după '89. De fapt, au fost anii cei mai frumoși ai naționalei, cu rezultate care mai de care mai spectaculoase, goluri superbe și calificări în serie. Mi-aduc aminte de valul de entuziasm cu care am plecat cu toți prietenii ca la un semn din Regie către Universitate (fără mesaje pe twitter), când România a eliminat în optimi Argentina, după un meci fabulos.. "Hagi Președinte!" scanda din toți rărunchii o Piață a Universității plină cum nu mai fusese de la Golaniadă. :) Campionatul intern încă mai avea parte de meciuri bombă, pe lângă mizeriile trucate ale cooperativei nou-înființate. Memoria reține un 5-1 al Bacăului în Ghencea, când moldovenii mărturiseau franc la final că sperau (visau) cel mult la un meci egal, nicidecum la o victorie la scor (era meciul la care Lăcătuș i-a provocat o dublă fractură de tibie și peroneu unui fundaș băcăuan - păcat, un sfârșit de carieră nedemn de un mare fotbalist).

După 2000 fenomenul fotbalistic a derapat major către monden, aș putea spune că s-a manelizat de-a dreptul, fără teama de a greși. Procesul Etapei se ocupa de iubitele lui Miu sau ale vreunui alt jucător obscur, purtător (ilegal) de legitimație de fotbalist la Jiul Petroșani ori aiurea; jurnaliștii de sport erau mult mai interesați de ultimul club vizitat de Mutu la Londra decât de o medalie de aur câștigată la gimnastică sau de o calificare în finala Ligii Campionilor la Handbal a Oltchimului ș.a.m.d. Eram fanul echipei create de Ioanițoaia la Prosport, cumpăram ziarul zi de zi. La ieșirea de la metrou din Crângași către serviciu prima grijă era să cumpăr ziarul, nu sandvișul de peste zi, repede-repede, că la 8,00 deja se epuiza. Îi mai dădeam și șpagă vânzătorului să mi-l păstreze.. Ce naiv eram!.. Simpatia a migrat apoi spre Gazetă, Ioanițoaia plecând cu toată trupa la concurență, când trustul Ringier i-a preluat, schimbându-le, vezi Doamne!, profilul editorial. Nu, din păcate și l-au alterat singuri, urmărind în continuare mondenitățile și scandalurile de doi bani, nu informația sportivă. Așa că, la un moment dat am zis stop! (prin 2005) și de-atunci n-am mai aruncat banii pe fițuici sportive de o calitate îndoielnică, nu importă numele sub care apar.

În fine, una din puținele realizări notabile petrecute în ultima vreme în fotbalul autohton, aș zice c-ar fi construcția noului Stadion Național - finalizat în 2011, pentru găzduirea finalei Cupei UEFA 2012. Cum, când, cu ce bani, ce fel de gazon - se poate discuta, și încă mult. Una peste alta, a ieșit ceva frumos, demn de adjectivul consecutiv consacratului substantiv, stadion. Cum nu l-am văzut până acum, m-am gândit că Finala Cupei de anul ăsta, disputată între Petrolul (prima iubire) și CFR Cluj ar fi un bun prilej s-o facem. Oricum, îmi propusesem de mult să-l duc pe Mihai la un meci de fotbal, dar am tot amânat, pe motiv de măscări strigate pe stadion sau de gaze lacrimogene inhalate fără voie din cauza mai știu eu căror huligani abrutizați de consumul excesiv de alcool, dornici să-și măsoare forța cu jandarmii (deși e un meci pe care-l pierd constant, indivizii nu se potolesc, ceea ce mă duce cu gândul la o replică celebră dintr-un banc vechi - "măi, tu ori ești prost, ori îți place!"). Un stadion propice unei astfel de activități instructiv-introductive în lumea jocului de fotbal, mi se părea a fi Cotroceni-ul, cu lume puțină la meciuri, de o altă factură, galerie frumoasă - Los Platanos, cu pericol minim de încăierare între suporteri. Dar, până să mă decid eu, BNR-ul a hotărât că nu mai are rost să finanțeze o așa gaură neagră (nu pot să nu le dau dreptate - băieți inteligenți ăștia de la Banca Națională!), desființând secția de fotbal a clubului. 
Dar gândul că eu nu am reușit să fac pentru Mihai ceea ce tata a făcut pentru mine cam la aceeași vârstă, mă măcina în continuare. Așa că acest meci, între două echipe non-bucureștene pe Stadionul Național era cel mai bun prilej pentru debutul micului fan petrolist (evident!) ca microbist oficial. Gata, am hotărât!.. Primul pas - achiziția biletelor pe internet - a fost sortit eșecului. Deși capii FRF fac naveta de ani buni prin Europa, n-au învățat nimic despre respectul purtat spectatorilor. Nicio surpriză, cunoscându-i. M-am cam dezumflat, recunosc. Abandonasem demersul, oarecum. Întâmplător însă, trecând cu ceva treabă pe la un magazin situat foarte aproape de intrarea în stadion, cu doar 3 zile înainte de meci, am ajuns la casa de bilete din maior Coravu. Și n-am mai ezitat - 2 bilete, la un preț decent (25 lei/bucată), tribuna a II-a.

Ziua Finalei Cupei - 1 Iunie, fix de ziua Copilului. Un cadou frumos și inedit - un meci live pe Național Arena, Petrolul Ploiești - CFR Cluj. Ajungem devreme, pe la 18,30, deși partida va începe la 20,45. Fluxul principal vine dinspre Pierre de Coubertin, o maree galben-albastră invadează stadionul. Din totalul de 30.000 spectatori, cam 25.000 sunt ploieșteni. Vreo 400 sunt clujeni, restul neutri. Dezechilibrată situația, așa-i, poate mai potrivit era ca meciul să se joace la Brașov, la jumătatea distanței. Oricum, și la Brașov sunt sigur că dețineam supremația. :)

Stadionul e impunător, 4 ecrane gigantice atârnă de tavanul sălii proiectând imagini din stadion, coregrafia de debut e superbă. Se cântă imnul Petrolului.
"Ai fost odată ca-n povești, 
Ai fost ca niciodată, 
Dintre echipe românești, 
Echipa preferată..." 
Nu-l știam, dar recunosc imediat linia melodică. E imnul golanilor, așa că sufletul îmi rezonează cu amintiri dragi din trecut, la unison cu atmosfera creată de suporterii Petrolului. Se cântă și imnul CFR-ului, la fel de frumos, păcat că e huiduit. Deh, meteahnă veche, specific românească..

- Mihai, să știi avem meci greu. Clujenii au echipă tare, în primăvară i-au bătut pe cei de la Manchester United, chiar la ei acasă, in Liga Campionilor. 
- Oau!.. 
- Mi-e cam teamă, dacă ne umflă ăștia sacul? Și au o droaie de străini în lot. Uite, numai 2 inși din cei 11 de pe teren sunt români (ce să vezi, surpriză! nici petroliștii nu mai sunt așa de verzi cum credeam, tot 2 autohtoni pe teren și-n lotul lor). 
- Hai, măi tati, nu pot să cred așa ceva, batem! 
Deja "gândește" ca un suporter adevărat, mânca-l-ar tata de băiet isteț! Sper și eu în sinea mea, n-aș vrea să plece trist acasă, după ce i-am "inoculat" microbul petrolist.

Minutul 8 - goooool!!!!!!!... 1-0 pentru Petrolul, gol superb, Bokila. Stadionul explodează, o mare galben-albastră se ridică în picioare, ovaționându-i pe băieți. Confetti, steaguri, tot arsenalul, chiar și 2-3 petarde, care au scăpat cerberilor de la BGS. "Să vină Cupa, să vină Cupa, să vină Cupaaaa la Ploiești!..." 
Restul e istorie - o zbatere continuă a clujenilor, uneori haotică, după golul care să-i repună în meci, întreruptă de contrele tăioase ale ploieștenilor, care ar mai fi putut marca un gol-două, pe contraatac. Cu 2-3 minute înainte de final, CFR-ul o trimite-n ațe, dar îl liniștesc pe tânărul suporter de lângă mine - fii liniștit, Mihai, e ofsaid, l-am văzut din avion. Și arbitrul îmi dă dreptate, trimițând Cupa la Ploiești, așa cum au cerut suporterii, încă de când au intrat pe stadion.

Hei, cum a fost, ți-a plăcut? Extraordinar!... Confirmarea am avut-o la două săptămâni după meci, când, după excursia cu școala la Peștera Polovragi și Mănăstirea Horezu, mi-a adus în dar, ca suvenir, un magnețel pe care e gravată emblema clubului (lupul galben) și pe care stă scris frumos deasupra Cupa României, jos emblema fiind încadrată simetric stânga-dreapta de sloganul "Winner - 2013".

Dan

15.09.2013