Translate
sâmbătă, 6 septembrie 2014
ATGR
Mi-a plăcut să
călătoresc de când mă știu. Cu școala (ONT-ul era soluția cea mai frecvent
aleasă), cu familia (un Moskvich al unui unchi tare drag sau Taunus-ul nașului
meu îmi stăruie și azi în amintiri) sau singur (către satul de munte al bunicii,
cu nume atât de frumos – Cosmina), mă bucuram întotdeauna să văd și alte locuri.
Dar atunci, în copilărie, traseele erau scurte, parcurse, în marea majoritate a
cazurilor, cu trenul sau cu autobuzele acelea de navetiști de care lumea nu prea-și
mai aduce aminte azi, IRTA. Aglomerația dată de subțirimea parcului auto, cu 2-3
curse pe zi într-o direcție, sau de mulțimea de oameni care se întorceau acasă
de la uzină cu trenul, făcându-l să se urnească cu greu la plecarea din gară, alunga
plăcerea drumului în sine. Dar vârsta fragedă a călătorului și convingerea că așa
ne-a fost dat și toate astea n-au cum să se schimbe vreodată, aduceau din nou,
zâmbetul uitat la burduful dintre vagoane...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)